Doare, doare al naibii de tare. Tocmai m-am lovit la un deget în încercarea mea de-a ajunge cât mai repede la D. (același băiețel de 5 anișori despre care v-am povestit data trecută). Deja nu-i mai pot ține piept, cu fiecare zi de HidRoterapie, performanțele nu întârzie să apară :).
De aceasta dată l-am lăsat singur să dea o tură de bazin, urmărindu-l de la o anumită distanță. Toate-s bune și frumoase, până când, la un moment dat, în drumului lui spre capătul culoarului, se intersectează cu alți copii, formând un conglomerat de stropi de apa și râsete. Copiii noștri au un dar a lor, de-a folosi joaca în orice clipă a zilei și de-a profita de orice loc în care se întâlnesc. Lucru pe care l-au și făcut astăzi la bazin! :) Ghinionul lor este că noi suntem acolo să lucrăm cu ei, să îi ajutăm în dezvoltarea lor neuro-psihomotorie, să-i ajutăm să-și depășească limitele, să capete încredere, să fie mândri de ei înșiși. I-aș fi lăsat să se joace, însă nu acesta este scopul acestor ore de HidRoterapie, așa că m-am îndreptat hotărâtă spre ei.
Până să ajung la ei, din nefericire, m-am lovit cu degetul mic de marginea bazinului. M-am oprit lângă D, aproape cu lacrimi in ochii, uitându-mă dacă nu cumva aveam degetul rupt. Nu i-a trebuit foarte mult lui D. să realizeze ce se întâmplă, cu ochișorii lui mici ca două steluțe privea când spre mine, când spre deget.
Nu știu ce-a fost în căpșorul lui, dar prima măsură de prim ajutor ce i-a venit a fost de-a sufla de câteva ori spre degetul meu, ca și când aveam acolo ditamai buba, sperând că prim-ajutorul oferit este tot ce-mi trebuie. : )))
„ -Gata, acum o să-ți treaca! N-o să te mai doară! Mi-a zis D., cu un zâmbet larg pe buze :) ”
„ – Multumesc frumos, D. , deja mă simt mai bine! a fost răspunsul meu. N-a fost un răspuns tocmai sincer, dar n-aș fi vrut să-l îngrijorez cu nimicuri, acum era important să termine tura de bazin.”
L-am privit și i-am mulțumit din tot adâncul sufletului meu pentru toată afecțiunea de care dă dovadă de fiecare dată când ne vedem la bazin. Am știut că-i pasă de mine, de noi toți.
Nenumărate sunt momentele când realizez cât de specială este lumea lor și cât de tristă este lumea noastră! Nenumărate sunt momentele când le citesc în ochișori inocența sufletelor de copil și atunci mă întreb: Când și de ce am pierdut-o pe a noastră???
BURTEA ADRIANA MONICA
