Un proiect complet diferit fata de misiunea asociației noastre, cel putin la prima vedere. Cum se împăca renovarea/dotarea spitalelor cu copiii speciali și cu educația în tehnologie?

Toate inovațiile din ultimul secol în medicina au fost datorită tehnologiei. Roboții sunt folosiți în cele mai performante sali de chirurgie după ce în prealabil au fost testați, programați și iar testați în laboratoare.

In România avem deja câteva Sali de chirurgie unde inteligenta artificiala, roboții și medicina se intersectează.

Și cum ar fi ca studentii din Timișoara sa fie cei care intr-o zi vor dezvolta aplicații care sa salveze lumea?

Si cum ar fi ca știința sa se îmbine cu arta?

Dr. Merritt Moore, doctor în fizica cuantica la Oxford University și balerina a dezvoltat o aplicație în care dansează cu robotul UR 10. Ceea ce putini oameni știu este ca Merritt s-a născut cu elemente disruptive din spectrul autist, iar azi este o profesoara renumita și invitata în TED Talks și promovează robotul UR 10.

Si cum ar fi ca studenții din Timișoara sa aibă posibilitatea de a crea arta cu ajutorul roboților?

Si cum ar fi ca acei copii speciali, geniile ascunse în diverse denumiri de „boli” sa aibă șansa de a performa?

Si cum ar fi ca cei mai pasionați și cei care încă nu sunt pasionați de roboti sa învețe sa dezvolte aplicații și sa utilizeze roboții și asta sa le asigure o profesie, un venit și un viitor?

La toate aceste întrebări cei de la Draxlmaier au pornit acest frumos parteneriat cu Politehnica Timișoara în care s-au angajat sa renoveze și sa doteze un laborator cu acest robot UR 10, sa pună la dispoziția cadrelor didactice și studențiilor tot ce este necesar pentru procesul educational.

Iar noi, Asociatia Școala mamei Junior am devenit parteneri in implementarea acestui proiect: de la schimbarea instalației electrice, de internet, sanitare, la retencuirea pereților, construirea unui nou tavan, montarea unei pardoseli de tip tarkett, schimbarea ușilor și montarea aparatelor de aer condiționat și achiziția fiecărui obiect din acest laborator: de la fiecare cablu, la birouri electrice, calculatoare, mobilier, monitor SMART interactiv, port WiFi, banc de lucru și scule la magnificul robot UR10.

8 noiembrie 2022 este ziua de referință pentru noi, este ziua în care noi împreună cu cei de la Draxlmaier într-un mod simbolic predam cheia acestui laborator politehnicii și rămânem în umbra sa vedem în anii ce vin copii ce se transforma în adulti care vor dezvolta, inova, crea…. și sper eu intr-o zi sa aflam ca au câștigat un premiu în Inovație, ca au publicat o cercetare sau pur și simplu ca au un job bine plătit și ca le este bine.

×

Powered by WhatsApp Chat

× Contactează-ne pe WhatsApp