Ce înseamnă fericirea pentru mine, pentru tine, pentru noi oamenii? O rochie ultimul răcnet sau poate o mașină abia ieșită de pe bandă? Ah, era să uite de mult așteptata vacanță exotică plănuită de-o juma de an și de ce nu de la anu’ o casă mai mare?
Ce înseamnă însă pentru o mamă primul pas al copilului ei, cuvântul „mama” spus pentru prima oară, zâmbetele lui asemnea unor raze de soare menite să-i alunge întunericul din suflet? Întuneric ce sălășluiește încă din momentul în care a primit nefasta veste cum că copilul ei nu este un copil ca și celălalți copii de vârsta lui. Moment în care ceața s-a lăsat în plină zi peste tot ce însemna fericirea de până atunci. Moment în care a înteles că cea mai grea luptă dintre toate pe pământ i-a fost tocmai ei dat să o ducă. Întrebări fără răspuns, lacrimi șterse în zorii zilei, dorințe rătăcite printre vizitele atât de dese la spital, speranța ca într-o bună zi va fi din nou FERICITĂ alături de copilul ei, întregesc mai mult sau mai puțin tabolul unui mame de copil cu nevoi speciale.
Demult pierdute visele unui copil care să alerge prin parc, care să-i deseneze canapeaua, care să-i spargă bibeloul preferat, care să-i spună „Te iubesc, mami!”, se regăsesc sute, mii de mămici. Pe unele dintre ele le zăresc adesea când ajung la bazin. Le privesc cum își poartă povară zâmbind și mulțumindu-i bunului Dumnezeu pentru fiecare mic progresc realizat de puiul ei în aceea zi la bazin. Ne mulțumesc nouă, voluntarilor și kinetoterapeuților, îi mulțumesc Ioanei pentru toate eforturile făcute în beneficiul lor.
Ele, mămicile copiilor speciali, sunt acolo, de-o parte a bazinului, urmărind fiecare minune de copil cum astăzi a realizat un pas mai mare ca ieri, o mișcare diferită, un nou cuvânt, ochii de învingători. Iar ele, minunile, înfloresc în fiecare zi de miercuri. Zi de zi am învățat să le văd cu sufletul și să le îmbrățișez cu trupul. Am învățat să iubesc minunile speciale din viața mea și să apreciez fericirea din ochii lor.
Burtea Adriana Monica
