– „Să nu-ți fie frică de apă, G.” i-am zis, stând în fața ei, dirijind-o prin mulțimea de copii.
-„Dar nu mi-e frică de apă, Moni! Eu iubesc apa, atât de mult încât aș îmbrățișa-o, dar uite, îmi scapă mereu!” O priveam cum cu mânuțele ei mici cuprinde apa, priveam cum aceasta îi fuge din brațe, priveam dezamăgirea din ochii ei. În sinea mea o înțelegeam perfect, ea era acolo pentru a profita de această șansă unică de a face Hidroterapie, iar eu eram acolo pentru a o ajuta pe ea.
Ieri, a fost prima mea întâlnire cu G., o fetiță de 9 anișori, o minune de copil, o luptătoare desăvârșită. Am vorbit cu ea, am râs împreună, am aflat câte lucruri avem în comun, cum ar fi: amândouă scriem cu mâna stângă. Eu din încăpățânare, recunosc, ea însă de nevoie. Din nefericire, G., prezintă la nivelul membrului superior drept o atrofie musculară, o pareză accentuată, în special la nivelul mâinii și antebrațului. Un impediment pentru alții, dar nu și pentru ea.
Am scris mai sus că este o luptătoare desăvârșită tocmai prin faptul că-și folosește la maximum tot arsenalul de care dispune pentru a ajunge cât mai sus, pentru că a înțeles că stă în puterea ei de-a obține ce-și dorește și nu în a altora, pentru că a învățat că trebuie să lupte. Cu câtă bucurie înota, încercând din răsputeri să-și folosească mâna dreaptă asemenea celei stângi, cum încerca ea de nenumărate ori să îmbrățișeze apa și cu câte tristețe m-a privit atunci când i-am zis că ora de Hidroterapie s-a încheiat!
Și uite așa, fiecare zi de miercuri, e o provocare pentru noi kinetoterapeuții și voluntarii acestui program de Hidroterapie. Atunci când ne îndreptăm spre bazin, știm că va fi o zi deosebită, dar nu știm datorită cui și din ce motive. Știm ce avem de făcut, dar nu știm ce vom învăța de la copiii noștri speciali.
Burtea Adriana Monica
