Proiect de susţinere a muncii sănătoase, realizat în 2011. Timp de 15 zile, femei de diferite vârste şi profesii au provocat angajatorii cât şi angajaţii la o altă viziune asupra muncii. Ele au acceptat o nouă meserie necalificată în fiecare zi pentru 2 ore (având în vedere că erau deja angajate în domeniul lor de calificare). În fiecare zi doamnele au lucrat în diferite locuri, valorificându-şi abilităţile naturale, indiferent de diplome, calificări ori certificate.
Banii adunaţi până la sfârşitul acestei campanii au fost investiţi într-un proiect de susţinere a agriculturii ţărăneşti – domnul Marcel Has, din satul Firiteaz, judeţul Arad, tată a 5 copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, munceşte fără frică în grădină sa pentru a-şi întreţine familia, distribuind produsele pe care le obţine familiilor din Timişoara, în cadrul programului ASAT. Agricultura îi asigură un venit în 8 din cele 12 luni ale anului. Pentru a se susţine si pe timp de iarnă, domnul Has are avea nevoie de o seră, investiţia totală ridicându-se la suma de 4000 Euro.
,,O experiență unică. Nu am știut ce mă așteaptă atunci când m-am înscris, dar a fost o experineță foarte educativă. De profesie sunt medic, dar în aceste 15 zile de campanie, am împărțit pliante în intersecție, am pregătit de mâncare, am fost vânzătoare, animatoare petreceri copii. A fost fantastic. M-a ajutat foarte mult să înțeleg și celelate meserii și provocările prezentate de ele.”
ANDREEA, participant campanie
Sa va povestesc ce a insemnat experienta Munceste fara frica pentru cei din jurul meu si pentru mine personal, cu ce am ramas la sfarsitul acestei campanii si daca am mai face unele dintre joburi vreodata.
Azi o sa va povestesc ce inseamna sa fii „aia”,„domnitza”,”frumushica”,”enervanta”,”domnishoruca” si alte apelative pentru o femeie care imparte pliante. Si voi lua fiecare experienta pe rand… am inceput prin a imparti pliante in intersectii- cea de pe lugojului si cea din sagului- toti din jur cand au aflat ce urmeaza sa facem au intrebat „dar pe aradului nu v-au lasat?”. Intersectiile au fost decente, nu cele de la iesirea din oras, ci cele de la intrarea in oras, dar evident ca diminetile am avut parte si de tirishti, care impotriva oricaror asteptari au fost cei mai de treaba participantzi pe care i-am avut.
Ziua 1– soare, eram curioasa cu ce se mananca intersectiile, prin ce trec cei care impart ziare acolo, daca exista un fel de concurenta pe spatiu cu cersetorii, daca exista oameni care racoleaza pe cei mai nevoiashi in diverse meserii… plina de entuziasm de ce as putea afla, pornesc printre mashini cu cateva minute inainte de ora de la care eram platiti. Fiind dimineata intampinam pe fiecare cu zambetul pe fata si urarea calda de „Buna dimineata„. Toata lumea era calma, urma o noua zi, mergea cu geamurile lasate jos sa intre aer de afara asa ca impartitul a fost foarte facil si progresam incredibil. Ma bucura reactia oamenilor la zambet si imi tot spuneam- oare cat ar costa sa ne zambim mereu ca sa ne umplem sufletele de recunostiinta. Apare si colega mea, Katrina- ea nu era o voluntara, ci o persoana angajata alaturi de noi. Tinerica, tinerica, studenta pornea si ea la drum printre masini la semafoare ca sa castige banutzi de vacantza- fiind prima ei experienta era si ea plina de entuziasm si inertzia specifica oricarei noi experientze.
Aveam de impartit pliante la service-ul Porsche pentru mashini Audi, Skoda, Porsche si Wolsvagen- doar la aceste marci de mashini ce se opreau in intersectii… am fost angajate cate 2 fete in cele 2 intersectii mentionate anterior sa impartim timp de 3 zile de la 9 la 11 si de la 15.30 la 17.30 . Entuziasmul nostru debordant a facut ca spre sfarsitul primei zile sa constatam ca terminam pliantele ce le aveam de impartit in 3 zile… Ce ne facem? Katrina ma tot intreba „Ne mai aduc pliante, dar oare ne mai platesc daca le terminam, daca nu, hai sa le mai lungim, sa nu mai dam pe toate”
si asa a inceput ziua 2– mai mult soare, si mai cald, curgeau apele pe sub tricou si ma intrebam daca scrisul de pe tricou se duce sau nu la spalat si daca imi permit sa le spal pana la sfarsitul campaniei. In prima ora terminam pliantele… mai tineam de 2-3 ca sa avem in mana ceva. Din ziua anterioara deja anuntasem firma ca mai avem nevoie de pliante… Am ajuns sa aratam si noi ca acele fete din intersectii plictisite de viata, platite sa nu faca nimic… de cate ori treceam pe langa ele ma gandeam de ce au acceptat sa faca asta daca nu pun entuziasm si energie- ai am ajuns sa arat si eu la fel ca ele! Vine un telefon- „campania se termina, nu mai exista pliante”
Au inceput intrebarile interioare- promisesem sa muncim demn, cinstit, corect, cu entuaziasm… si pentru ca am muncit asa, am ajuns sa fim platiti mult mai putin ( eram platiti cu ora, daca am terminat mai devreme, ghinionul nostru )- in spiritul campaniei de a aduna banutzi pentru domnul Has ar fi fost mai bine sa muncim mai plictisite, mai incet? Accept ca am muncit corect si ca asta ma face sa ma simt mult mai demna si verticala si doar castigul material nu m-ar fi facut sa ma simt decat cu capul plecat…
Suna telefonul „S-au mai gasit pliante, campania continua!”– atunci mi-am spus si m-am felicitat ca demnitatea intotdeauna da roade si ca la acel nivel subtil al energiilor si al lumii, Dumnezeu vegheaza si ne premiaza in felul lui atunci cand suntem corecti.
De cate ori trec prin oras imi aduc aminte cu melancolie de aceste 2 intersectii, de spatiul ala mic unde ne ascundeam cand se facea roshu la semafor, de oamenii speriati care repede ridicau geamul sa nu ma apropii de ei, de cei care rasuflau ushuratzi cand vedeau ca primesc pliant si nu li se cere nimic, de femeile care se tem de alte femei sau judeca pe cele din strada… de replicile „mai bine faceati trotuarul”, de oamenii care nu ma recunosteau,… de oameni…
In acele 20-60 secunde petrecute intr-o intersectie la semafor, cand oricum nu ai ce face decat sa astepti culoarea verde sa apesi pe pedale, de ce va e frica? Puteti accepta un pliant, o conversatie cu o persoana… ati face mult mai mult pentru lume decat sa va fie frica de ei si sa va macinati in interior ca oare ce ar putea sa va faca- sa va zica povestea lor, sa va minta, sa cersheasca, sa va fure, sa va scuipe, sa va blesteme… si daca e asha- pacatul lor sa fie!
Intr-o alta zi am fost sa impartim pliante pe masini.. cu o viteza uimitoare cu puterea a trei fete am umplut parcarile subterane ale mallului in 30 minute! Doamnelor, domnilor.. stiti cat timp am fi castigat daca toata lumea ar fi parcat botul mashinii in acelasi sens de mers- de ce unora le e greu sa parcheze cu fata si pot doar cu spatele- nu era inclusa parcarea cu fatza la scoala de soferi??? Apoi, nici eu nu imi spal masina foarte des, dar au existat mashini la care nu puteam dezlipi stergatorul sa punem pliantul! Inafara de aceste aspecte- clar de acum incolo voi fi atenta cum parchez, totul a decurs fara cuvinte dulci sau incidente neplacute.
Experienta cu impartitul pliantelor direct la oameni in mana este destul de banala si simpla, am impartit pe starda, in parcuri, in mall, pe benzile rulante, in restaurant, etc… majoritatea oamenilor nu au refuzat pliantul. L-au luat ca pe o pietricica ce ti se baga sub papuc cand mergi pe strada.. o iei,mergi ceva vreme sperand sa se dezlipeasca si cand nu mai poti, te uiti sa vezi, o iei si o arunci la gunoi- asa si in acest caz, intinzi mana, il iei, nici nu te uiti pe plian, nu schitezi nici o traire/ emotie, eviti contactul direct in ochii omului care ti l-a oferit, te simti agasat, dupa un timp arunci o privire catre pliant, te intereseaza informatia sau nu, la primul cosh de gunoi il arunci, fara sa iei in considerare ca o firma a platit bani grei in acel pliant tocmai ca informatia sa ajunga la tine.
Am mai avut si experiente de genul oamenilor care chiar se opreau sa te intrebe despre firma cu pricina din pliant, un nene chiar m-a intrebat ceva si pana sa ii raspund imi zice „nu stii tu dinastea, tu esti doar angajata sa imparti pliantele,nu?” ( ca sa imi confirme ca persoanele care impart pliantele sunt considerate cu IQ minim ), domni care au tinut sa ma pupe sau sa faca complimente de tot felul, oameni revoltati pe viata, unul chiar violent care a vrut sa ne puna in mijlocul unei dispute cu o cunostiinta de-a sa.
Curios este ca am impartit atat de detasata pliante pentru orice firma, daca ar fi trebuit sa o fac pentru mine as fi renuntat demult.
Apoi totul a culminat cu impartitul de pliante in cutiile postale – aici trebuie sa recunosc cu mana pe inima ca daca imi propuneam sa impart pentru Scoala mamei dupa prima ora renuntam! Clar! Mi s-a parut mai periculos decat impartitul in intersectii, printre mashini si gaze de eshapament, acolo puteai sa iti fereshti spatele… aici am dat de oameni „nebuni” care ne fugareau de la blocuri, de oameni care ne deschideau ca sa ne astepte in scara blocului sa ne injure sau sa ne alerge- am fugit mancand pamantul din 3 blocuri, iar in unul a trebuit sa intru in apartamentul unei tanti pana la intrare ca statea cu sucitorul in jurul meu…
Am avut de impartit 3000 pliante in cartierul gircoului, in jurul unui magazin de calculatoare. A durat 2 zile, 14 ore in total sau cate 7 ore de cele 2 membre ale echipajului. In ultima zi am monitorizat activitatea noastra- precum puteti vedea in poza atasata parcursul a 1500 pliante in 2 fete- 2ore si jumatate, 10 kilometrii de persoana si zeci de oameni intalniti in cale.
Desi din descriere experienta pare sa fi fost crunta, pe de alta parte am intalnit si oameni de suflet, am gasit in parc ce inseamna puterea „mamicilor de pe facebook”, care fiecare a luat in teanc de pliante sa puna in scara blocului unde stau, am dat de oameni care ne-au recunoscut dupa tricourile purtate de la televizor si au salutat idea campaniei, oameni care ne-au felicitat pentru ceea ce facem… si brusc toate incidentele negative au fost luate cu un burete si sterse si au ramas acele fraze tipice din popor „m-a uns la suflet”,”mi-a crescut pipota”,mi-au dat incredere ca ceea ce fac este exact asa cum mi-am dorit sa fie- fara frica, cinstit, onest, demn si cu o cauza nobila.
Multumesc asadar tuturor firmelor ce m-au trimis in aceasta experienta precum si miilor de oameni cu care m-am intersectat si de la aceia de la care chiar am si invatat cate ceva. Va sunt recunoscatoare pentru fiecare experienta in parte, nu m-as fi vazut niciodata facand toate acestea ( in special in intersectii), dar acum recunosc ca as mai repeta oricare dintre experiente.
