Informații pentru specialiști

info specialisti

Misiunea acestui proiect este de a crea acces copiilor cu dizabilităţi din judetul Timiş (peste 2000) şi nu numai, la una din cele mai consacrate şi eficente terapii în tratarea bolilor ce ţin de întârzierile de dezvoltare.

Este cunoscut faptul că orice copil născut înainte de 37 de săptămâni este expus unor astfel de întârzieri în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică. Copiii născuţi între 32 şi 37 de săptămâni (aproape prematuri) sunt predispuşi la dificultăţi de învăţare, odată ce încep şcoala. Cei nascuti între 23 şi 28 de săptămâni prezintă un risc crescut de dizabilităţi care se vor manifesta de-a lungul întregii vieţi, precum paralizia cerebrală.

Gemenii sau tripletii se nasc de multe ori inainte de termen, având o greutate mai mică decât cea normală, ceea ce ii expune unui risc crescut de întârziere în dezvoltare. De altfel, greutatea mică la naştere este unul dintre factorii ce influenţează dezvoltarea ulterioară a copilului.

Un alt factor care influenţează dezvoltarea ulterioară a copilului este naşterea în sine. Orice traumă la naştere sau orice complicaţie poate creste riscul de apariţie a unor probleme neuromotorii, precum hipotonia (tonusul muscular redus).

Faptul ca 85% din dezvoltarea creierului se produce în primii 3 ani de viaţă este relevant pentru oportunităţile pe care le poate oferi hidroterapia în dezvoltarea fizică şi mentală. Scopurile terapiei acvatice pot fi variate, de la întărirea musculaturii, la coordonare, echilibru, conştientizarea propriului corp, rezistenţa, etc. Apa reduce greutatea corpului cu pana la 90% si de aceea este mult mai usor ca unele exerciţii să fie efectuate în apă. Apa opune, de asemenea, o anumită rezistenţă corpului, fâcându-l să-şi îmbunătăţească rezistenţa.

De asemenea, terapia acvatică ajută la îndepartarea durerii. Datorită faptului ca apa încetineşte anumite mişcări, pentru un copil este mai usor să răspundă schimbărilor de poziţie a organismului în timp ce lucrează într-o piscină. În plus, mişcarea în apă presupune un anumit ritm care ajută la dezvoltarea coordonării mişcărilor. Exerciţiile în piscină pot fi efectuate şi în echipă, dezvoltând deopotrivă spiritul de independenţă al copilului. Este dovedit ştiinţific faptul că terapia acvatică este eficientă în tratarea dereglărilor de dezvoltare, a problemelor neuromotorii, a problemelor ortopedice şi musculare, a deficientelor senzo-motorii, precum şi în recuperarea după intervenţii chirurgicale sau alte traume fizice.

Lucram pe grupe terapeutice si individual, bazandu-ne pe 3 metode: Halliwick, Watsu si educatia conductiva; ghidurile si prtocoalele Margaret Reid Campion si cursurile de hidroterapie urmate la scoala din Anglia sustinute de Asociatia Internatioanala a Hidroterapeutilor.

In viitorul apropiat vom incepe cursurile de hidroterapie destinate studentilor si specialistilor, intaietate avand cei care lucreaza deja in echipa noastra si au cele mai multe ore de voluntariat.

Vrei sa fii voluntar? (clik aici)

„Sa va spun care este motivul pentru care eu am venit si motivele care m-au facut sa raman , initial am venit doar pentru a aduna ceva experienta intr-un domeniu de recuperare si poate putina curiozitate, mai important este ceea ce m-a determinat sa raman.De la copilasii dulci si neajutorati care prin simpla lor existenta au ajuns la sufletul meu indiferent ca acestia mi-au facut viata mai usoara sau mai grea in timpul pe care l-am petrecut impreuna, la sfarsitul fiecarei ore am ramas cu o senzatie placuta … ca si cum as fi facut un ceva special desi eu doar m-am jucat si m-am distrat,multe lucruri la care sa ma gandesc lucruri pentru care sa spun un mare multumesc ,o sanatate fizica si mentala pe care sa o apreciez alaturi de un gand infiorator, dar adevarat ca daca as fi in locul lor … si mie mi-ar placea ca cineva sa se joace cu mine si sa ma ajute catre o viata mai buna, ca bonus … asta daca mai era nevoie J O sa intanliti o gramada de oameni extraordinari cu un suflet imens pe care cu siguranta veti dori sa ii tineti aproape.”- voluntar

 

×

Powered by WhatsApp Chat

× Contactează-ne pe WhatsApp