„Jucăria ideală pentru copil trebuie să nu facă nimic“
22 decembrie 2012
Medicul Ioana Vârtosu spune că, de Crăciun, ar trebui să alegem pentru copii jucăriile cu cât mai puţine culori şi funcţii. Ioana Vârtosu este, în primul rând, mama unui băiat de 10 ani. Facultatea de Medicină pe care a absolvit-o i-a oferit informaţiile pur medicale de care are nevoie o mamă, dar ea simţea nevoia să aparţină unei comunităţi, să împărtăşească din experienţele ei cu alte persoane. Cu zece ani în urmă nu existau mult
e astfel de posibilităţi. Aşa că, însărcinată fiind, a pus bazele unui club de gravide, unde discutau ce li se întâmplă, la ce să se aştepte, de unde să-şi cumpere haine…
În timp, clubul s-a transformat în „Şcoala mamei junior“, o organizaţie nonguvernamentală care organizează diverse programe de gimnastică, recuperare, kinetoterapie şi cursuri de puericultură, unele gratuite, altele contra cost. Deocamdată, aceste cursuri se desfăşoară în Timişoara, dar, de anul viitor, vor exista caravane în mai multe oraşe din ţară. Am profitat de pregătirea şi de experienţa medicului Ioana Vârtosu pentru a lămuri principalele probleme ale părinţilor în preajma Sărbătorilor de iarnă.
„Weekend Adevărul“: Doamna doctor, e bine ca Moş Crăciun să vină doar la copiii cuminţi? Ioana Vârtosu: Noi avem tendinţa, în educaţia copilului, să împărţim lumea în rău şi bine. Punem copilul să facă o scrisoare către Moş Crăciun cu lucrurile pe care şi le-ar dori, după care îi tăiem aripile şi-i spunem că numai în anumite condiţii poate să şi le-ndeplinească. Acum, majoritatea adulţilor sunt pasionaţi de dezvoltarea personală. Şi dezvoltarea personală ne învaţă că tot ceea ce ne-am dori şi nu ni se întâmplă în viaţă nu ni se întâmplă pentru că avem propriile noastre limitări şi convingeri. Că nu merităm este cea mai mare convingere pe care o avem. Iar aceasta ni se trage exact din copilărie. Adică fă-ţi o listă cu dorinţe, după care mama vine şi-ţi spune: „Pentru că nu ţi-ai aranjat jucăriile, nu meriţi să primeşti lista“. Acest lucru se perpetuează în câţiva ani – în primii şapte ani se formează subconştientul, acele lucruri pe care nu le mai putem controla – şi ajungem adulţi care nu pot avea parte de succes pentru că nu consideră că ar merita succesul, nu neapărat pentru că nu valorează. Sugestia mea pentru părinţi este, deci, să-i lase pe copii să viseze. E adevărat că, atunci când copilul îşi face listuţa de dorinţe, putem fi lângă el şi să-l dirijăm. Dar sunt părinţi care oferă foarte multe cadouri. Da, pe de altă parte, mai sunt unii părinţi care vor să compenseze lipsa de timp petrecut pe parcursul anului cu copilul prin foarte multe cadouri, cumva ca să-şi răscumpere timpul pierdut. Atunci când copiii sunt bombardaţi cu cadouri, magia unei jucării ţine maximum două zile şi jumătate, după care se plictisesc. Încă un lucru pe care noi, părinţii, îl facem greşit este să-i reproşăm copilului că nu se joacă cu jucăriile pe care i le-am dăruit. Atât timp cât îi oferim o jucărie, aceasta îi aparţine, nu ne aparţine nouă. Pentru că, de exemplu, dacă îi facem cadou unui prieten o carte, nu ne ducem să i-o cerem înapoi pentru că n-a citit-o.
Bombardarea copiilor cu dulciuri de Sărbători le ia pofta de mâncare, s-ar putea să le crească glicemia foarte mult şi să devină foarte irascibili. Pet-urile, mai interesante decât caruselul Mai sunt şi părinţii care vor să le ofere copiilor numai cadouri utile, să le stimuleze inteligenţa. Apropo de asta, am făcut un experiment. Am adus un sac de jucării şi tot felul de obiecte la un curs pentru părinţi şi fiecare trebuia să aleagă un obiect pe care să-l ducă acasă copilului lui. Fiecare a ales după principiul „Ce i s-ar potrivi copilului ca vârstă, ca nevoi…“. Prea puţini se gândeau ce şi-ar dori copilul lor. Prea puţini au ştiut să răspundă care ar fi jucăria de care s-ar bucura cel mai mult copilul. E adevărat că este important să luăm jucării în funcţie de vârstă şi, de aceea, sunt bune etichetele: „pentru copii de peste 2 ani“. Aici este vorba şi despre măsuri de siguranţă: să nu se înece cu anumite componente ale jucăriilor, de exemplu. Dar nu numai acesta trebuie să fie criteriul.
Important este ca jucăria să nu facă nimic. Jucăriile care fac totul pentru copil îl preocupă cam jumătate de oră. Mai ales alea care vorbesc, merg singure… Copilul nu vede nimic din acea jucărie care să se transforme. Să vedeţi. Noi, în primul an de viaţă, îi cumpărăm copilului carusel, de exemplu, şi el este preocupat de… PET-uri. Pentru că PET-urile foşcăie, fâşâie, nu au culoare şi copilul, în imaginaţia lui, îi dă tot felul de forme. Şi noi, în imaginaţia noastră, când eram mici, din pietre făceam soldăţei şi aveam o armată întreagă. Şi o jucărie care are forme cât mai puţine, culori cât mai puţine, funcţii cât mai puţine dezvoltă imaginaţia unui copil. Asta ca să le dezvoltăm imaginaţia…
Există un studiu fenomenal vizavi de ce înseamnă imaginaţie, creativitate la un copil prin comparaţie cu un adult, pe un lot de aproximativ 500 de persoane, observate din copilărie până la vârsta de adult. S-a constatat că, la vârsta de 3 ani, imaginaţia unui copil era, în medie, la 95%. Cum a fost făcut: au fost rugaţi toţi copiii să dea cât mai multe cuvinte pe care să le asocieze unui alt cuvânt. De exemplu, nor – plutire, ursuleţ, monstruleţ. Acelaşi test a fost reluat pe parcursul anilor, iar la 45 de ani s-a observat că existau două mari grupuri de oameni: unii, de la 95%, de unde porneau toţi, au ajuns la un nivel de creativitate de numai 20%, iar alţii, de 45%. Diferenţa au făcut-o primii şapte ani de-acasă. În aceşti şapte ani, fie au fost bombardaţi cu informaţii, fie au fost lăsaţi să copilărească. Cei care au fost lăsaţi să copilărească fac propriile lor asocieri şi învaţă să gândească. Acest studiu a combătut şi ideea că există genii înnăscute. Nu, există genii pe care le lăsăm să fie genii sau genii pe care le omorâm noi, ca părinţi.
Fără dulciuri până la 3 ani! E bine să le dăm dulciuri pe post de cadouri? Avem tendinţa, de Sărbători, să mergem după obiceiuri: să-i spunem copilului că vine Moş Crăciun, să-l punem să-i trimită scrisoare, să-l bombardăm cu dulciuri, fiindcă de Crăciun se mănâncă dulciuri… Şi, dacă stăm să ne gândim, chestia asta cu dulciurile de Crăciun are o chestie comunistă în spate. Pentru că accesul nostru la dulciuri era foarte redus şi, pentru noi, era o megasărbătoare de Moş Nicolae şi de Crăciun, când primeam dulciuri. Acum, să-i dai copilului o ciocolată în plus că a venit Moşul este o banalitate. Nu simte magia prin faptul că a primit o ciocolată în plus. Bombardarea cu dulciuri de Sărbători îi ia pofta de mâncare, s-ar putea să-i crească glicemia foarte mult şi să devină foarte irascibil. Aşa se explică de ce copiii par mai agitaţi de Sărbători? E perioada în care părinţii stau mai mult cu copilul, fiindcă au liber de la lucru şi, în multe cazuri, se plâng că este foarte agitat, că nu se înţeleg deloc cu el, că, uite, şi-au luat şi ei concediu şi n-apucă să doarmă deloc, pentru că micuţul este mereu acolo, mereu îi solicită, ca un făcut, atunci are nevoie de mai multă atenţie. De fapt, copilul are foarte multă energie din dulciurile pe care le-a mâncat. Cam care este vârsta la care am putea să începem să le dăm dulciuri copiilor? Eu aş fi foarte drastică, din punct de vedere medical. Până la vârsta de 3 ani se formează celulele noastre adipoase, ca număr de celule. După 3 ani, acele celule se umflă sau se dezumflă, dar numărul de celule îl avem din alimentaţia din primii trei ani. În plus, mai există nişte receptori care introduc glucoza din toate dulciurile în celule. Astfel, dacă îi bombardăm cu dulciuri în primii trei ani de viaţă, receptorii respectivi se suprasaturează şi nu mai ştiu să facă munca aceea de a prelucra glucoza. Aşadar, alimentaţia din primii trei ani este factorul predispozant şi pentru obezitate, şi pentru diabet, şi pentru hipertensiune. Deci, până la 3 ani, sugestia ar fi să nu-i oferim copilului dulce deloc. Ştiu că pare imposibil. Imposibil de ce, pentru că oricum copilul, dacă nu a gustat, nu are cum să-i fie poftă, nu? Exact. Să vă povestesc despre Goji (n. r. – fructele Goji sunt produse de un arbust asiatic şi sunt considerate unele dintre cele mai sănătoase alimente). Dacă nu au mâncat niciodată Goji, nu are cum să le fie copiilor poftă de acest fruct. Cu toate acestea, sunt copii de patru-şase luni care, atunci când mănâncă părinţii Goji, se uită şi mestecă şi ei. Şi părintele zice: „Hai să-i dau şi lui, că îi e poftă“. El doar ne imită mimica, nu mestecă de poftă, ci fiindcă ne vede pe noi mestecând. La fel este şi cu dulciurile. Nici măcar dulciurile dedicate copiilor nu sunt recomandate? Nu, să vă spun de ce. Mulţi părinţi încearcă să aleagă dulciuri inteligente, să le zicem. Adică, de exemplu, ciocolata să fie cu lapte, ca să-i aducă şi calciu copilului. Ei bine, calciul, dacă este împreună cu cacaua, nu se absoarbe. Aşadar, ciocolata cu lapte nu face nimic bun pentru corpul copilului. Produsele de acest tip care promit că aduc şi calciu şi alte elemente nutritive pentru copii sunt doar reclamă. Ce fel de dulciuri să le dăm, totuşi, după 3 ani? Putem începe cu dulciuri făcute în casă. Aceasta poate fi şi o mare bucurie pentru copil, pentru că participă la acel eveniment împreună cu mămica. Putem face împreună cu cel mic turtă dulce sau biscuiţi de Crăciun, pe care le putem îndulci cu sirop de arţar, în loc de zahăr. În plus, copilul se simte implicat, alintat într-un anumit fel.
Când pot să meargă la schi? Nu recomand să puneţi copilul în schiuri mai devreme de 3 ani, pentru că nu are coordonarea necesară şi putem să avem mai multe accidente decât lucruri pozitive. Copiii care merg în picioare trebuie îmbrăcaţi la fel ca adulţii „Nu puneţi fularul pe nas copilului!“ Un obicei al majorităţii părinţilor iarna este să-şi înfofolească micuţii. E o măsură bună? Este important cât îl lăsăm pe copil să se adapteze la temperatura din mediul înconjurător. Sunt mulţi părinţi care, dacă temperatura a ajuns la 0 grade, nu mai scot copilul din casă deloc, în ideea de a-l proteja. Nu fac nimic altceva decât să crească un copil care nu rezistă la frig. Când va da prima oară de frig – şi evident că va trebui, la un moment dat, să iasă din casă – va începe să facă răceli. Dar acest lucru este normal, pentru că mucoasa lui nazală nu a fost obişnuită cu aceste temperaturi şi e normal să cedeze. Singura menţiune privind vremea este să nu scoatem copilaşul când afară e ceaţă sau vânt, adică umiditate rece, la care mucoasa nazală nu prea poate să facă faţă.
Dar cât de mult îi îmbrăcăm? La fel ca pe noi, dacă vorbim de un copilaş care deja merge în picioare. Dacă vorbim de un copilaş care merge în cărucior, la fel ca pe noi plus o plăpumioară. Este o problemă cu fularul pus pe nas. În momentul în care punem fularul pe nas, între fular şi guriţă se formează un mediu foarte umed şi, dacă a picat cumva pentru câteva secunde fularul, intră aerul rece şi mucoasa nazală primeşte un şoc instant. Singura menţiune privind vremea este să nu scoatem copilaşul când afară e ceaţă sau vânt, adică umiditate rece, la care mucoasa nazală nu prea poate să facă faţă. Leacurile bunicii, cele mai utile în viroze Cum tratăm corect răceala copilului? În primul rând, 80% din infecţiile din primii ani de viaţă sunt virale, adică nevoia de antibiotice este minimă. Viroza se tratează doar simptomatic: cu medicamente speciale pentru febră, pentru desfundarea nasului sau pentru eliminarea secreţiilor nazale ori, dacă tuşeşte şi expectorează, cu antiexpectorante şi atât. Batistuţa bebeluşului e utilă? Batistuţa bebeluşului nu face altceva decât să întreţină secreţiile nazale. La fel ca şi noi, atunci când folosim beţişoare de urechi. După ce ne scobim bine, a doua zi avem senzaţia că urechea este plină. Pentru că urechea s-a simţit goală şi a creat repede foarte mult cerumen, ca să se protejeze. Şi ce facem când copilul nu poate să respire şi nu-şi poate sufla nasul? Să vă întreb ceva: părinţii şi bunicii noştri care nu au avut batistuţa bebeluşului ce făceau? Ei bine, înainte existau foarte multe variante băbeşti, care, de altfel, sunt foarte bune. Secreţiile nazale au nevoie de foarte mult lichid, să fie foarte umede, ca să curgă. Şi aveam o grămadă de soluţii care stăteau pe calorifer, aveam acele inhalaţii pe care foarte puţină lume le mai foloseşte, acum avem aparatul cu aerosoli, care înlocuieşte inhalaţiile şi funcţionează foarte bine. Mai avem sprayurile nazale, cu apă marină, care pun presiune şi aduc lichid, ca să fluidizeze secreţiile. Pe vremea noastră se folosea apă în care se punea sare, se lua cu pipeta şi se punea în nară.
